“Pârvulescu nu se va mai întoarce la Pandurii”. Este declarația lui Ion Călinoiu, unul dintre acționarii Adunării Generale a echipei de fotbal, care a părut deranjat de rezultatul anchetei derulate de Inspectoratul de Poliție Gorj. Deși polițiștii gorjeni au constatat că nu a existat niciun blat, șeful județului susține că președintele suspendat și declarat nevinovat nu va mai fi primit la echipă.
După ce niciuna din acuzațiile aduse președintelui Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu nu s-a adeverit, cei care l-au suspendat, respectiv acționarii AGA, invocă acum alte scuze. Comentariile vin în urma rezultatului făcut public de IPJ Gorj, rezultat benefic lui Eugen Pârvulescu. Deși acuzat pe nedrept de blat, președintele suspendat nu mai este primit la club. Ion Călinoiu declară că Pârvulescu nu are dreptul de a reveni la Pandurii.
Motivele invocate sunt, ca de obicei, altele.
Ancheta efectuată de Inspectoratul de Poliție Gorj a fost demarată la cererea lui Eugen Pârvulescu. Președintele suspendat așteaptă acum și poziția DNA și FRF, cereri de anchetare fiind îndreptate și spre aceste organe de cercetare. Totodată, Eugen Pârvulescu este hotărât să revină la șefia clubului odată cu expirarea termenului de suspendare, declarând acest lucru chiar săptămâna trecută.