OPOZIȚIA NU-I VREA, PUTEREA SE BATE PENTRU EI

Flituiți de PNL, susținuți de PSD. Este vorba de foștii lideri ai Partidului Democrat Liberal, Liviu Andrei și Ion Rușeț. Ambii doresc să revină la prima dragoste, politica, însă, la Gorj, reprezentanții partidelor politice fac pe inabordabilii.
Cei doi foști democrat-liberali au declarat public faptul că vor să se reîntoarcă în politică,însă ofertele au întârziat să apară. Deși au aparținut opoziției, atât Ion Rușet cât și Liviu Andrei sunt ocupă funcțiile actuale grație PSD-ului. Întrebat dacă ar fi primiți în sânul social-democraților, președintele executiv Ion Călinoiu ocolește un răspuns clar, însă recunoaște că cei doi foști politicieni le aparțin, într-o oarecare măsură.
De cealaltă parte, liberalii, care s-au ars o dată, suflă acum și în iaurt. De teamă să nu se întoarcă cei doi, actualii lideri au inclus în BPJ o hotărâre prin care s-a decis că respectivii nu au ce căuta în PNL.
Votul liberalilor este catalogat de Liviu Andrei ca un gest de teamă.
La ora actuală, singurul partid care îi curtează efectiv pe cei doi este UNPR-ul. Copreședintele Gheorghe Cocină a declarat în cadrul emisiunii Dilemele Zilei de la Tele 3 că ușa partidului pe care îl reprezintă este deschisă atât pentru Liviu Andrei, cât și pentru Ion Rușeț.

 2 total views,  2 views today