Managerul Complexului Energetic Oltenia se contrazice în declarații, atunci când vine vorba de contractul prin care a aprobat vânzarea de cărbune, unei controversate firme de apartament din Constanța. Laurențiu Ciurel a susținut, la distanță de o săptămână, ba că el a reziliat contractul, ba că nu știe de ce a fost sistat.
Laurențiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia, a mințit din nou, în privința controversatului contract de export cărbune în Serbia, printr-o firmă intermediar. Directorul companiei a declarat vineri, în prezența ministrului Energiei, că el a fost cel care a reziliat contractul.
Laurențiu Ciurel, dir. Executiv CEO: “Eu am anunțat că se reziliază. Le-am trimis scrisoare că se reziliază” – DATA: 24.07.2015
Într-un interviu dat cu o săptămână în urmă, același director declara că nu știe de ce a fost sistat contractul.
“Din păcate, după ce s-au luat 500 mii de tone, s-a sistat. Din motive pe care nu le cunoaștem ”
Aceasta nu este singura afirmație, cu care managerul companiei se contrazice. Laurențiu Ciurel a declarat și că el a sesizat DNA, în legătură cu contractul de vânzare cărbune, în care procurorii au și început urmărirea penală, pentru abuz în serviciu.
“Eu am trimis și la DIICOT și la DNA. Și eu am trimis” – DATA: 24.07.2015
În realitate, ministrul Energiei a declarat, încă din luna martie, că a sesizat DNA, în urma verificărilor făcute în acest caz de Corpul de Control, la CEO.
“Nu pot să vă spun decât că a fost înaintat organelor abilitate. – De către cine? – De minister. Urmare analizei făcute, a fost înaintat organelor abilitate să verifice legalitatea acestui control”
