PANDURII, EGAL CU CFR CLUJ

Pandurii Târgu Jiu a ratat a doua victorie la rând, acasă, după remiza cu CFR Cluj, scor 1-1. Gorjenii au marcat ambele goluri, numai că unul a fost în propria poartă. După șapte etape, Pandurii ocupă locul 7, cu 9 puncte acumulate și va rămâne fără doi jucători – Paul Anton și Mihai Roman.
Pandurii şi CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, după golul lui Momcilovici şi autogolul lui Şandru. Momcilovici a deschis scorul în minutul 35, după ce a profitat de o eroare a lui Droppa şi a înscris cu capul.
Edi Iordănescu, antrenorul Pandurilor, a fost nemulțumit că nu și-a atins ținta – câștigarea celor 3 puncte.
După meci, tehnicianul a confirmat transferul lui Paul Anton la Ufa, o echipă din Rusia, dar a dezvăluit că şi atacantul Mihai Roman este în discuţii avansate cu o echipă.
EDupă această etapă, Pandurii ocupă locul 7, cu 9 puncte. Sâmbătă, în etapa a 8-a, Pandurii joacă în deplasare la FC Botoșani.

 8 total views,  2 views today

Tele3