Medicul Elena Băltăreţu, membru AGA la Aparegio, a fost numit azi consilier in Consiliul Municipal Tg Jiu. Numirea vine la jumătate de an de la renunţarea la mandate, în favoarea pesedistului Mihai Gherghe. Liberalii au votat împotriva numiri, întrucât legea nu permite revenirea la mandate, după retragerea de pe lista de supleanţi şi spun că vor contesta decizia.
După ce, în luna ianuarie a acestui an, a renunţat la postul de consilier local în favoarea pesedistului Mihai Gherghe, acum medicul Elena Băltărețu s-a răzgândit și a cerut postul înapoi. Ea a fost numită azi consilier local, pe un loc vacant.
Singurii care au votat împotrivă au fost consilierii din partea PNL, care susţin că legea interzice revenirea la o funcţie, după ce s-a renunţat la ea.
Cu toate acestea, medicul Elena Băltăreţu a fost votată cu majoritate, de consilieii PSD, PC și PP-DD. Băltăreţu a declarant că se bucură pentru funcţia obţinută dar încă nu are în plan vreun proiect pe partea de sănătate, asta deşi ştia de mai bine de o lună că este propusă pentru funcţie.
Elena Baltaretu a fost numita la începutul anului, in Adunarea Generala a Actionarilor de la Aparegio, drept recompensă pentru cedarea postului de consilier local, in favoarea pesedistului Mihai Gherghe. Asta deşi medicul se afla sub control judiciar, intr-un dosar in care a fost trimis in judecata pentru trafic de influenta, in celebrul dosar al permiselor, pentru ca a eliberat acte medicale, fara ca viitorii soferi sa faca analizele obligatorii. Peneliştii susţin că vor contesta decizia luată astăzi în Consiliul Local Tg. Jiu.