Județul Gorj a participat la cea de-a 24-a ediție a Târgului Internațional de Turism ” ce a avut loc la Varșovi, la invitația Autorității Naționale pentru Turism și a Reprezentanței de Promovare Turistică a României în Polonia. Alături de Gorj, în calitate de regiune parteneră a României, a fost și localitatea Negrești-Oaș din Maramureș.
Delegația Județului Gorj a fost alcătuită din reprezentanți ai Consiliului Județean Gorj și instituții de cultură subordonate autorității județene. Conceptul de prezentare a standului României a fost unul interactiv, punându-se accent pe implicarea vizitatorilor în activitățile de promovare turistică. Pe parcursul celor trei zile de desfășurare a târgului, au fost organizate expoziții de artă tradițională, concursuri cu premii, lansări de ghiduri turistice, vizionări de filme de promovare a obiectivelor naționale de interes turistic, cultural și istoric, expoziții de gastronomie, degustări de vinuri românești, simulări de escaladă. Alături de acestea, demonstrațiile de meștesuguri populare, secvențele de prezentare a obiceiurilor de iarnă și dansurilor populare, precum și parada portului tradițional gorjenesc, toate susținute de județul Gorj au constituit momente de mare atracție atât pentru publicul larg, cât și pentru participanții expoziționali ai celorlalte țări. Transalpina, zona montană Rânca, orașul Târgu-Jiu – cu tripticul brâncușian: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana fără de Sfârșit, Hobița-locul natal al sculptorului Constantin Brâncuși, mănăstirea Tismana, peșterile, rezervațiile naturale și gastronomia locală au fost principalele obiective de promovare.
GORJUL PROMOVAT LA VARSOVIA
Articole asemanatoare
-
VOR SĂ SCAPE DE PROCURORUL CARE A REȚINUT TREI AFACERIȘTI
-
REVENDICĂRILE MINERILOR CARE INTRĂ ÎN GREVĂ, LA GUVERN
-
CORINA CREȚU, LOBBY PENTRU TURISMUL DIN GORJ
-
PSD ACUZĂ GUVERNUL CĂ ÎNDATOREAZĂ ȚARA
-
RATĂ DE INFECTARE TOT MAI MICĂ, ÎN GORJ
-
GROAPA DE GUNOI, SUB LUPA PREFECTULUI
-
BUNI DE PLATĂ, DACĂ SPARG STRĂZILE
-
SPITAL DIN GORJ, PREMIAT DE RAED ARAFAT
-
CONDESCU VREA SĂ DEVINĂ ACȚIONAR LA PANDURII
-
BUNICII COMUNITĂȚII, DESPRE VACCINAREA ANTI COVID
-
PAȘTELE, PETRECUT ÎN FAMILIE
-
CASA-MUZEU BRÂNCUȘI, GREU DE PRELUAT DE PRIMĂRIE
-
CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ LA AJOFM
-
ATACURI ÎNTRE SINDICALIȘTII CEO
-
BUGET INSUFICIENT LA PRIMĂRIA PEȘTIȘANI
-
IMPACT CU CAPUL DE POD. MAȘINĂ RUPTĂ ÎN DOUĂ
-
RÂNCA: ZĂPADĂ DE PESTE 2 METRI
-
CONCLUZIILE CONTROLULULUI LA GROAPA DE GUNOI
-
DAVIȚOIU NU CREDE ÎN CREȘTEREA ECONOMINĂ ANUNȚATĂ
-
DESZĂPEZIRE PE DRUMUL SPRE RÂNCA