Federația Națională Mine Energie a trimis o scrisoare deschisă, către parlamentarii de Gorj și șefii județului, prin care cer sprijin, pentru rezolvarea revendicărilor. “Va solicitam, in numele salariaților pe care ii reprezentam, sa faceți demersurile necesare in vederea susținerii unor măsuri de protecție socială, ce se impun in perioada premergătoare aprobării planului de restructurare și decarbonare, înaintat Comisiei Europene. Situația actuala in care se afla CE Oltenia SA, coroborat cu planul de decarbonare adoptat la nivelul Uniunii Europene și asumat de către România, ne pune in postura de a găsi impreuna cu dvs. ca oameni politici responsabili, soluții alternative pentru evitarea unui genocid social in rândul salariaților companiei și implicit la nivelul întregului județ, dar și pentru evitarea escaladării unor conflicte și proteste spontane”, scriu liderii sindicali, în scrisoarea deschisă.
Reprezentanții FNME solicită măsuri de protecție socială, pentru perioada următoare, în care CEO intră în restructurare.