Cu ocazia implinirii a 145 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, la Târgu.Jiu au fost organizate o serie de evenimente menite să marcheze Ziua Națională Brâncuși. Muzeul Național care poartă numele sculptorului a gazduit expozitia de grafică – “Desene în limba română”, semnată Florin Preda Dochinoiu. De asemenea, cvartetul de coarde “Accente” a susținut un recital, iar elevii Liceului de Arte “Constantin Brăiloiu” au fost protagoniștii spectacolului – “Brâncuși – drumul spre devenire”. Spectacolul a fost pus în scenă sub coordonarea actorului Pompiliu Ciochia.
Evenimentul a fost onorat cu prezența de către Bianca Deac, directorul de cabinet al secretarului de stat în Ministerul Culturii, Liviu Brătescu. La eveniment au participat, totodată, cercetatorul și criticul de artă – Pavel Șușară, precum și poetul Nicolae Dragoș.