CER TESTAREA ELEVILOR, DAR NU EXISTĂ CABINETE MEDICALE ÎN ȘCOLI

Testarea elevilor, o problemă aruncată dintr-o parte din alta. Sindicatele din Invățământ cer lămuriri Ministerului Educației, care la rândul său așteaptă soluții de la Ministerul Sănătății. În tot acest timp, oficialii uită o problemă esențială: nu există suficiente cabinete medicale în școli. În Scoarța, o comună aproape de municipiul Târgu Jiu, învață în școlile de pe raza localității aproximativ 500 de preșcolari și școlari. Nu există cabinet școlar, primarul recunoscând că, dacă ar pica această sarcină pe umerii săi, nu ar avea bani să plătească un medic și asistenții medicali.
În Gorj, cei peste 47 de mii de școlari trebuie tratați în cele 27 de cabinete.
Dacă, în urmă cu mai mulți ani, elevii beneficiau inclusiv de servicii stomatologice gratuite în cabinetele arondate acum, în unele școli nu se mai fac nici măcar controale de rutină.

 4 total views,  2 views today

Tele3