4 ANI DE ÎNCHISOARE PENTRU FIUL JUDECĂTOAREI DAFINESCU

Patru ani și jumătate cu executare, atât costă viața unui om. Fiul judecătoarei din Novaci, Mihai Dafinescu și-a primit pedeapsa după ce a omorât o femeie.  Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința finală în acest dosar și l-a trimis în spatele gratiilor pe Mihai Dafinescu pentru doar câțiva ani.
Dispune condamnarea inculpatului Dafinescu Mihai, pentru săvârşirea infracțiunii de: – ucidere din culpă (…) la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare(…)Dispune condamnarea inculpatului Dafinescu Mihai, pentru săvârşirea infracțiunii de – părăsirea locului accidentului (…) la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. (…)Dispune contopirea celor două pedepse mai sus aplicate inculpatului şi stabileşte pedeapsa rezultantă finală de executat pentru inculpatul Dafinescu Mihai, la 4 ani, 6 luni și 20 zile închisoare,”, se arată în decizia Judecătoriei Craiova.
 În urmă cu doi ani fiul judecătoarei Dafinescu se urca băut la volan pentru ca ulterior să curme viața unei mame ce se întorce de la muncă. Femeia nu a avut nicio sansă să supraviețuiască fiind acroșată de tănărul cu o alcoolemie puternică, de pe marginea drumului. După incident victima a fost lăsată acolo, vinovatul fugind de la fața locului. A ajuns în fața anchetatorilor a doua zi chiar și atunci prezetând o alcoolemie de 0,05 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Tele3