Șapte gorjeni au fost arestați într-un dosar instrumentat de DIICOT, ce vizează un grup infracțional organizat de trafic de droguri de risc și mare risc. Una dintre persoanele arestate este cetățean străin. Anchetatorii au efectuat percheziții la cinci adrese din județul Gorj. Din probele administrate a rezultat că, în vara anului 2023, pe raza județului Gorj a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat, care şi-a desfăşurat activitatea până la data de 14 martie 2024, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri.
Acestea erau achiziționate de liderul grupului, iar după porționarea și ambalarea, membrii le comercializau, către diverși consumatori, cu sume cuprinse între 50 și 70 lei pentru un gram.
Cercetările efectuate în cauză au relevat că inculpații au vândut droguri de risc (canabis) și de mare risc (cunoscut sub denumirea generică de cristal), către consumatori, în special tineri, inclusiv elevi ai unor instituții de învățământ de pe raza județului Gorj.
În urma celor 5 percheziții domiciliare, au fost identificate și ridicate: aproximativ 800 grame canabis, 30 grame ”cristal”, o cantitate de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, 356 comprimate din categoria steroizi, sumele de 66.570 lei și 9.450 euro, au transmis reprezentanții DIICOT, printr-un comunicat de presă.
Procurorii au dispus ridicarea câtorva autoturisme, din care unul din categoria de lux. Cei șapte suspecți, ridicați în urma descinderilor de la finalul săptămânii, au fost arestați pentru o perioadă de 30 de zile.
1 thought on “7 GORJENI, ARESTAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI PRINTRE ELEVI”