70 de polițiști au fost răniți în ultimele zile, în urma confruntărilor cu activiștii de mediu care se opun extinderii minei de cărbune din Luetzerath

Distribuie

Loading

Pe parcursul zilei de duminică, manifestațiile au fost pașnice, însă sâmbătă a fost cea de-a patra zi de confruntări între cele două părți, după ce protestatarii au ocupat zona din jurul carierei de exploatare a lignitului din Luetzerath, care urmează să fie extinsă.

Locul, care a devenit un simbol împotriva combustibililor fosili, a atras în ultimele zile mii de protestatari, inclusiv pe activista suedeză Greta Thunberg. Pe lângă victimele în rândul polițiștilor (70 de răniți, potrivit comunicatului transmis duminică), și zeci de protestatari au fost răniți după ce forțele de ordine au intervenit cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene. 

Potrivit autorităților, aproximativ 15.000 de manifestanți au participat sâmbătă, însă organizatorii susțin că au fost cel puțin 30 de mii. Până acum, 150 de persoane au fost reținute. Extinderea minei continuă în pofida planurilor de eliminare treptată a cărbunelui până în 2030, guvernul dând vina pe criza energetică cauzată de invazia Rusiei în Ucraina. Presa germană explică faptul că subiectul este unul de o sensibilitate ridicată pentru guvernul Scholz, în condițiile în care Partidul Verzilor face parte din coaliția de guvernare. Mina, deja una dintre cele mai mari din Germania, este deținută de RWE, cel mai mare producător de energie al țării.

Subscribe
Notify of
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] 70 de polițiști au fost răniți în ultimele zile, în urma confruntărilor cu activiștii de me… […]

Tele3
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x