Un bărbat din Rovinari a amenințat că-și dă foc, în fața primăriei din Rovinari, deoarece fosta soție nu îl lasă să vadă copilul. Supărat, bărbatul a luat două sticle de combustibil și a mers în fața instituției, unde s-a postat și a amenințat că se autoincendiază.
Protestatarul spune că o altă nemulțumire este legată de faptul că și-a pierdut domiciliul din buletin, odată cu pierderea locuinței. După negocieri, oamenii legii au hotărât să-l transporte la spital, pentru un consult psihiatric.