Un bărbat din Rovinari a fost găsit mort, duminică, lângă o cameră electrică a Carierei Pinoasa. Familia a fost cea care a sesizat poliția. Polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit pe bărbat lângă ușa de acces a casei electrice de transformare.
Din cercetări, a reieșit faptul că în noaptea de 28 spre 29 decembrie, bărbatul a intrat în perimetrul carierei, cu intenția de a sustrage componente electrice și a încercat să decupleze curentul electric de la stația de transformare, moment în care s-ar fi electrocutat, întrucât stația se afla sub tensiune.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și tentativă de furt calificat.