
Vacanța unor elevi s-a transformat într-un coșmar, asta după ce aceștia s-au îmbolnăvit, iar unii dintre ei au ajuns pe perfuzii la spital. Un grup de 28 de copii din București au decis să petreacă vacanța la schi în Poiana Brașov, însă după ce au mâncat o porție de ciorbă au avut nevoie de îngrijiri medicale. Iată ce s-a descoperit în preparat!
Elevii din București au decis să petreacă o săptămână la schi, în Poiana Brașov, iar fiecare elev a plătit suma de 2.000 de lei, însă condițiile din stațiune le-au pus în pericol starea de sănătate.
După doar două zile petrecute în Poiana Brașov, copiii au ajuns pe patul de spital, cu perfuzii, asta pentru că au făcut toxiinfecție alimentară. Părinții elevilor îl acuză pe proprietar că apa pe care au folosit-o la ciorbă era luată din hazna.
Părinții susțin că elevilor li s-a făcut rău după ce au consumat ciorba de la prânz, iar aceștia spun că era gătită cu apă care avea o culoare gri închis. Potrivit părinților, copiii ar fi trebuit să mănânce mușchi de vită, însă au primit parizer.
„Mâncare care nu e comestibilă, congelate preparate într-o apă care nu ştiu dacă provine de la reţeaua curentă. Nu au primit fructe, nu au primit desert copiii. După două zile a trebuit să asigurăm mâncarea copiilor, să dăm bucătarul afară din locaţie, a trebuit să le asigurăm copiilor apă pentru spălat pe dinţi. Li s-a făcut rău, au vomitat. A trebuit să ducem doi copii la spital, o fetiţă şi un băieţel”, a spus profesorul