
Asistenta reținută alături de iubit, pentru furtul a 140.000 euro și bijuterii de 60.000 lei, a fost pusă în arest la domiciliu pentru 30 de zile. În cazul bărbatului, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cei doi au ajuns în arestul poliției marți, după ce polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele acestora.
Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că cei doi, în perioada noiembrie-decembrie 2024, ar fi pătruns în incinta unui cabinet medical, din localitate, de unde ar fi sustras suma de 140.000 de euro și mai multe bijuterii în valoare de 60.000 de lei.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei au fost identificate și ridicate sumele de 52.900 de euro și 16.300 lei, precum și mai multe bijuterii din aur.