Camerele de supraveghere au surprins reacțiile oamenilor, în momentul cutremurului. Unii dintre ei au alergat să iasă din încăperile în care se aflau, fără să mai conteze că este vorba de ușă sau geam. O angajată a unui fast food a sărit prin geamul vitrinei, iar o alta s-a ascuns într-un dulap. La frizerii, personalul și clienții au fugit în stradă cu pelerinele agățate de gât sau cu instrumentarul folosit în procesul de înfrumusețare. Imaginile postate pe rețelele de socializare, care au devenit virale, arată panica oamenilor. Proprietarul unei frizerii, protagonist și el al unui filmuleț de la cutremur, a povestit, azi, reporterilor TELE3, momentul trăit marți.
Imaginile cu reacțiile oamenilor în mijlocul seismului au devenit și sursă de glume, pe rețelele de socializare, pentru românii din zone ale țării, în care cutremurul nu s-a simțit.