
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, după o vizită şi o întâlnire avute cu noii proprietari ai termocentralei Mintia, că investiţia pe care aceştia o derulează în noua centrală pe gaz va fi gata până la finalul anului 2026, după o primă etapă ce se va încheia în vara anului 2025.
Burduja a mai arătat că primele echipamente pentru noua centrală vor ajunge la Mintia în aprilie anul viitor, moment în care va reveni la această termocentrală.
Valoarea investiţiei pe care grupul Mass Group Holding o derulează pentru noua centrală electrică pe gaz de la Mintia se va ridica, în final, la 1,3 miliarde de euro, a precizat, la rândul său, preşedintele companiei, Ahmet Esmail.
El a mai spus că, după pornirea noii centrale electrice, aici vor lucra circa 300 de energeticieni.
Termocentrala Mintia a fost cumpărată, pe 26 august 2022, cu 91,23 milioane de euro, fără TVA, de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitaţii publice
Centrala electrică intrase în procedură de insolvenţă la data de 14 noiembrie 2019 şi în conservare în vara anului 2021, în lipsa investiţiilor necesare pentru a putea respecta reglementările de mediu ale Uniunii Europene.