CANICULĂ ȘI VIJELII ÎN TOATĂ ȚARA. TEMPERATURILE SE APROPIE DE RECORDURI ABSOLUTE

Distribuie

Loading

Meteorologii au emis mai multe avertizări cod portocaliu și galben de caniculă pentru luni și marți și de ploi și vijelii pentru ziua de luni. Temperaturile vor ajunge în unele zone la 38 de grade Celsius.
Luni și marți va fi în vigoare un cod galben de căldură și disconfort termic ridicat. În intervalul menționat valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.
De asemenea, a fost emis un Cod Galben de inundații, luni până la miezul nopții, pentru râuri din toată țara. Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici. Între altele, sunt vizate: Mureș, Bega, Someș, Crișurile, Jiu, Olt, Moldova sau Putna. În Oltenia, nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali va fi cod portocaliu de averse torențiale și pe arii restrânse vijelii.

Subscribe
Notify of
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] CANICULĂ ȘI VIJELII ÎN TOATĂ ȚARA. TEMPERATURILE SE APROPIE DE RECORDURI ABSOLUTE Read More &#… […]

Tele3
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
omo77omo77omo777omo777omo777omo777omo777omo777winrate777winrate777winrate777UnogoalSPBOSPBOatlasbet88atlasbet88atlasbet88macanasia88macanasia88macanasia88cuanwin138cuanwin138cuanwin138Judi Bolaslot88slot gacorslot danaslot demoslot pulsaslot maxwinrtp slot
Slot GacorSlot DanaSlot PulsaBandar TogelToto Togelslot88Slot DemoSlot Totortp slotJudi BolaSlot RecehSlot MaxwinSlot BonusRaja SlotSlot ZeusSlot HokiSlot Deposit 25kSlot Depo 10kSlot Depo 5kSlot Garansi Kekalahanspbounogoalnowgoalsbobet88Sv388Agen777Agen88Asia88bet88Slot77Slot4dslot303jackpot88Joker123Pay4dIDN PokerIDN SlotMPO SlotNexus SlotUG SlotInfini88Mahjong Ways Slotparlay bolaData SgpData MacauData HkData SydneyData JepangData ChinaData KambojaData TaipeiDominoqqPkv GamesBocoran Admin JarwoBocoran Admin RikiBocoran Admin BagusBocoran Admin DikaSlot Server LuarAkun Pro ThailandAkun Pro KambojaAkun Pro JepangAkun Pro RusiaAkun Pro MalaysiaAkun Pro TaiwanAkun Pro HongkongAkun Pro SingaporeAkun Pro MyanmarAkun Pro VietnamAkun Pro AmerikaSlot Server ThailandSlot Server KambojaSlot Server JepangSlot Server RusiaSlot Server MalaysiaSlot Server TaiwanSlot Server HongkongSlot Server SingaporeSlot Server MyanmarSlot Server Vietnam