Decizia așteptată în cazul Carierei Roșia, a cărei activitate a fost suspendată, nu a fost dată, la termenul stabilit pentru marți, 2 august. Instanța a stabilit un nou termen, pentru 15 septembrie. Activitatea carierei din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost suspendată, printr-o hotărâre a Tribunalului București, într-un dosar în care s-a cerut anularea acordul de mediu, de către activiștii de la ONG-ul Bankwatch.
Tribunalul București a acceptat cererea de suspendare a autorizației de mediu, hotărârea fiind executorie. La câteva zile, Octavian Berceanu, fostul comisar general al Gărzii de Mediu, a creat un scandal, după ce a mers la poarta carierei, și a transmis live momentul în care a sunat la 112, să ceară punerea în aplicare a hotărârii judecătorești, de oprire a activității. Cariera Roșia are 1.200 de salariați și este cea mai mare din țară.