
Țara noastră a aplicat cele mai mari măriri de prețuri la produsele fabricate în ultima lună. Preţurile produselor au crescut cu 37,8% în Uniunea Europeană comparativ cu perioada similară din 2021, în timp ce România a înregistrat cel mai mare avans al preţurilor producţiei industriale, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică. Cifrele arată că preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE, dar cele mai mari creşteri au fost înregistrate în România (67,4%), urmată de Bulgaria şi Danemarca.
Preţurile au fost influenţate de un avans de 96% al preţurilor la energie şi de o creştere de 21,7% a preţurilor bunurilor intermediare.