CENTURA TÂRGU JIULUI CREEAZĂ NEMULȚUMIRI ÎN COMUNA DĂNEȘTI

Distribuie

Loading

Lucrările la centura municipiului Târgu Jiu îi nemulțumesc pe șoferi. Unul dintre drumurile de legătură dintre municipiul Târgu Jiu și comuna Dănești a fost deviat, din cauza unui pod suspendat, al cărui picior s-a construit chiar pe traseul șoselei. Mașinile ocolesc acum, însă bucla formată pentru devierea traseului este un drum de țară. Disconfortul prelungit i-a scos din răbdări pe șoferi, care au cerut explicații autorităților.
Primarul din Dănești, comună care s-a unit cu municipiul Târgu Jiu, în ultimii ani, prin extinderea construcțiilor, acuză că proiectul centurii îi obligă pe localnici să intre în municipiul Târgu Jiu, dacă vor să ajungă în cealaltă parte a orașului, deși putea fi făcută o  bretea, care să lege comuna de centură.
Sătui să îndure praful și terenul denivelat, oamenii au ajuns cu plângerile până la Prefectura județului.
Lucrările la centura Târgu Jiului ar fi trebuit să se finalizeze în această toamnă, însă constructorul a cerut prelungirea, până anul viitor, acuzând probleme din cauza scumpirii prețurilor la materialele de construcții, din cauza crizei.

Subscribe
Notify of
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] CENTURA TÂRGU JIULUI CREEAZĂ NEMULȚUMIRI ÎN COMUNA DĂNEȘTI Read More » […]

Tele3
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
omo77omo77omo777omo777omo777omo777omo777omo777winrate777winrate777winrate777UnogoalSPBOSPBOatlasbet88atlasbet88atlasbet88macanasia88macanasia88macanasia88cuanwin138cuanwin138cuanwin138Judi Bolaslot88slot gacorslot danaslot demoslot pulsaslot maxwinrtp slot
Slot GacorSlot DanaSlot PulsaBandar TogelToto Togelslot88Slot DemoSlot Totortp slotJudi BolaSlot RecehSlot MaxwinSlot BonusRaja SlotSlot ZeusSlot HokiSlot Deposit 25kSlot Depo 10kSlot Depo 5kSlot Garansi Kekalahanspbounogoalnowgoalsbobet88Sv388Agen777Agen88Asia88bet88Slot77Slot4dslot303jackpot88Joker123Pay4dIDN PokerIDN SlotMPO SlotNexus SlotUG SlotInfini88Mahjong Ways Slotparlay bolaData SgpData MacauData HkData SydneyData JepangData ChinaData KambojaData TaipeiDominoqqPkv GamesBocoran Admin JarwoBocoran Admin RikiBocoran Admin BagusBocoran Admin DikaSlot Server LuarAkun Pro ThailandAkun Pro KambojaAkun Pro JepangAkun Pro RusiaAkun Pro MalaysiaAkun Pro TaiwanAkun Pro HongkongAkun Pro SingaporeAkun Pro MyanmarAkun Pro VietnamAkun Pro AmerikaSlot Server ThailandSlot Server KambojaSlot Server JepangSlot Server RusiaSlot Server MalaysiaSlot Server TaiwanSlot Server HongkongSlot Server SingaporeSlot Server MyanmarSlot Server Vietnam