
Nu mai există contract pentru lucrările ce se execute la centura municipiului Târgu Jiu. Acest lucru a fost aflat abia azi, când ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a mers în vizită de lucru, pe șantierul de la Tg Jiu. Contractul firmei italiene Secol a expirat, la jumătatea acestei luni, și nu a fost prelungit, până azi, când ministrul a fost adus de liderii PSD Gorj, într-un tur de imagine.
Lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiul au început în 2014 și ar fi trebuit să se termine în 2016. Firma care a câștigat licitația inițială a cerut rezilierea contractului și abia în 2020, lucrările au fost reluate, de societatea Secol, în urma unei a doua licitații. În cursul verii, lucrările au trenat, deoarece firma constructor nu a obținut recalcularea prețurilor, conform ordonanței guvernului, care permite acest lucru.