CONSILIER, GĂSIT DE ANI ÎN CONFLICT DE INTERESE

Loading

Șapte aleși locali din țară au fost depistați în conflict de interese, de Agenția Națională de Integritate. Printre aceștia este și un consilier local din comuna gorjeană Crușeț, față de care inspectorii au sesizat Curtea de Conturi. Sabin Diaconu este acuzat că a favorizat afaceri ale familiei, din calitatea de consilier local. “În perioada exercitării mandatului de consilier local a participat la adoptarea Hotărârii C.L. din data de 18 decembrie 2020 privind prelungirea contractelor de locaţiune pentru închirierea unor imobile aflate în domeniul privat al com. Cruşeţ, fără să anunţe la începutul şedinţei interesul personal avut în problema respectivă. În baza Hotărârii, Primăria Cruşeţ a încheiat cu trei afini ai persoanei evaluate acte adiţionale prin care a fost prelungită valabilitatea contractelor de locaţiune. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) şi alin. (2)-(5) din O.U.G. nr. 57/2019. De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Camera de Conturi Gorj în vederea exercitării controlului asupra modului de formare şi administrare a resurselor financiare ale unităţii administrativ-teritoriale Cruşeţ, privind posibila încălcare a legislaţiei contravenţionale şi penale”, arată un comunicat emis de Agenția Națională de Integritate.

Distribuie
Tele3