Senatorul gorjean, care face parte din comisia pentru legile justiției, este de părere că acuzațiile aduse ministrului demisionar al învățământului nu vor putea fi dovedite. Cristinel Rujan susține că legea nu este una foarte clară în această privință, iar carențele îl vor scăpa pe Sorin Câmpeanu.
Rujan spune că legislația, în privința plagiatului, trebuie bine pusă la punct și folosite softuri performante, care să departajeze preluările corecte, de copiere.
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a demisionat, în urma acuzelor că a plagiat, într-un curs de specialitate.