Angajaţii români alocă în 2022 un buget cu 40% mai mic decât anul trecut, pentru cadourile de sărbători şi petrec Revelionul “pe economie”, potrivit unui sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs.
Mai exact, 52% spun că au alocat pentru acest Crăciun o sumă de bani de cel mult 300 lei, în timp ce mai mult de jumătate planificau în 2021 să aloce cel mult 500 de lei. În plus, 26% vor aloca între 301 şi 500 lei, 12% dăruiesc în valoare de 501-1.000 de lei, iar 10% nu au în plan să cumpere deloc cadouri anul acesta.
În ceea ce priveşte tradiţiile de Crăciun la job, doar 40% au declarat că mai organizează Secret Santa. Dintre aceştia, 51% alocă un buget de cel mult 100 de lei pentru această ocazie, 23% plănuiesc chiar un buget mai mare, iar 27% nu vor depăşi suma de 50 de lei.
Crăciunul rămâne sărbătoarea care reuneşte membrii familiei, 75% dintre repondenţii la sondaj spunând că vor petrece astfel. Tot aşa vor petrece şi 42% dintre români noaptea dintre ani, în timp ce 12% au în plan petrecere alături de prieteni, 13% doar cu partenerul/a, iar alţi 14% încă nu şi-au rezervat nimic.