Jan Palade, medic rezident în chirurgie toracică, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la doi ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a recunoscut că a primit în mai multe rânduri mită de la pacienţi. Acesta făcea parte din grupul de doctori corupţi de la Institut, destructurat de procurori în septembrie 2023, grup în care erau implicaţi doi profesori universitari, Cristian Paleru şi Cornel Petreanu, cel din urmă decedat în octombrie 2023 într-un accident de maşină. Potrivit anchetatorilor, înainte de efectuarea unei operații, unul dintre membrii echipei medicale primea șpaga în plic, după care împărțea banii cu colegii pe Revolut. Potrivit documentelor de la instanţă, Jan Palade a încheiat un acord cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care a recunoscut că a primit mai multe sume de bani de la pacienţi internaţi la „Marius Nasta” pentru a fi supuşi unor intervenţii chirurgicale. Medicii au fost prinşi după ce anchetatorii au montat aparatură video de înregistrare în cabinetele lor.