DOSAR PENAL DE BRACONAJ CINEGETIC ȘI NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR

Loading

poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi braconaj cinegetic. 7 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.Astfel, a fost organizată o acțiune de prindere, în flagrant delict, a unor persoane, care ar fi săvârșit fapte de braconaj, în zona montană Obârșia Lotrului, județul Vâlcea.Totodată, au fost efectuate 7 percheziții domiciliare, în orașul Novaci, municipiul Deva, județul Hunedoara și localitatea Voineasa, județul Vâlcea, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi braconaj cinegetic.În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, 8 arme de vânătoare, deținute legal, un amortizor de sunet, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, 585 de cartușe de vânătoare, 280 de kilograme de carne de vânat, 8 trofee de cervide, 3 topoare și 4.300 de țigarete, deținute în afara unui antrepozit fiscal, fără a avea timbru de marcaj fiscal.De asemenea, două autoturisme de teren au fost indisponibilizate.La data de 1 octombrie a.c., față de 2 persoane, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, ulterior, la data de 2 octombrie a.c., această măsura fiind luată față de alte 5 persoane.Față de cele 2 persoane reținute la data de 1 octombrie a.c., a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.Prejudiciul cauzat este de peste 24.000 de euro.Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.La activități au participat și polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic Gorj, precum și Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara.

Tele3