Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a fost trimis în judecată de DNA, pentru fraudarea de angajări. Alături de fostul ministrul, cu origini in județul Gorj, au mai fost trimise în judecată, în același dosar, alte cinci persoane.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unei persoane de încredere, o parte din subiectele pentru probele scrise, ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și directori executivi ai unor direcții județene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații “agreați”. După primirea subiectelor și promovarea probei scrise, unul dintre cei susținuți a fost respins la proba interviului.
La intervenția directă a ministrului, în cazul unui alt candidat, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze, în condițiile în care acesta nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând, în perioada ocupării funcției, venituri salariale în valoare de 50.995 lei.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu această sumă, în vederea recuperării cheltuielilor salariale efectuate cât timp acesta a ocupat funcția de șef serviciu. În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 50.995 lei pusă la dispoziție de către inculpatul Chesnoiu Adrian Ionuț.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
[…] FOST MINISTRU PSD, TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA Read More » […]