Ploile torenţiale care au început să cadă luni seară au provocat cel puţin un deces în Grecia, o ţară deja grav afectată de incendii devastatoare în vara acestui an, inclusiv de focarul care a distrus în ultimele două săptămâni pădurile din parcul naţional Dadia din prefectura Evros, situată în nordul ţării, au raportat marţi autorităţile elene, citate de AFP.
„Furtuni şi ploi intense s-au produs marţi mai ales în Volos, capitala unităţii regionale Magnisia, unde un bărbat a fost găsit decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena, Yannis Artopios, pentru postul public de televiziune Ert. Victima a fost luată de un torent de apă, potrivit primelor informaţii, în timp ce un cioban din satul Agios Georgios, situat în aceeaşi regiune, a fost declarat dispărut, a adăugat oficialul elen.
Unitatea regională Magnisia şi insulele Sporade, aflate în apropiere, au fost plasate sub incidenţa unui cod roşu de vreme severă, potrivit Protecţiei Civile din Grecia. Precipitaţiile din Volos au atins 200 mm şi cele din satul vecin Zagora, situat la poalele muntelui Pelion, au fost de 516 mm, a precizat Serviciul naţional de meteorologie (EMY), care le-a recomandat locuitorilor din regiune să îşi limiteze deplasările. Subsolul Spitalului din Volos a fost inundat, iar pompierii locali „sunt pe cale să pompeze apa”, a declarat Yannis Artopios.
Începând de luni, EMY a emis avertizări de intemperii severe care vor afecta Grecia până joi. „Autorităţile sunt în stare de alertă”, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului elen. Situația este scăpată de sub control și în Skiathos din cauza vremii nefavorabile. Din cauza condițiilor meteorologice, circulația vehiculelor a fost temporar suspendată pe întreaga rețea rutieră a insulei Skiathos, a anunțat Direcția Generală Regională de Poliție. De asemenea, alimentarea cu energie a fost întreruptă. În sudul Pelionului cel puțin 6-7 vehicule au fost luate de ape și au ajuns în mare. Și în Agios Ioannis mașinile au ajuns în largul mării, potrivit presei elene.