GARDA DE MEDIU AMENINȚĂ CU AMENZI, PENTRU FOSELE SEPTICE

Reprezentanții Gărzii de Mediu amenință cu amenzi proprietarii de fose septice, care nu le declară în termenele impuse de lege. Conform Hotărârii de Guvern 714/2022, deţinătorii foselor septice sunt obligaţi să se înscrie în registrul de evidenţă, în termen de 180 zile de la intrarea în vigoare a legii, adică până pe 26 noiembrie. Obligaţia se aplică atât pentru fosele/bazine vidanjabile existente, cât şi în cazul celor care sunt în curs de construire, arată un comunicat emis de Garda de Mediu Gorj.
Primăriile au avut termen 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, să înfiinţeze aceste registre de evidență. În urmă cu o săptămână, reprezentanții Prefecturii Gorj i-au convocat la o întâlnire pe primarii din județ, pentru a-i instrui pe această temăa. La respectiva întâlnire, prefectul udețului a interzis accesul presei, deși informațiile erau unele publice.

La o săptămână de la instruirea primarilor din județ, nici măcar reprezentanții prefecturii nu știu exact despre ce este vorba.
Deținătorii de fose septice, care nu se înscriu în registrul de evidenţă, riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei, conform comunicatului emis de Garda de Mediu Gorj.

Tele3