Șase persoane au fost reținute, fiind acuzate că fac parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de mare risc și spălarea banilor. Polițiștii au pus în aplicare 38 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Gorj și Vâlcea și în municipiul București, fiind puse în executare și 30 mandate de aducere.
Din cercetări a reieșit că, în anul 2019, s-ar fi constituit, pe baza relațiilor de familie, un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat și alte persoane, grup care ar fi acționat pe teritoriul Irlandei în scopul exploatării sexuale a numeroase persoane, obținând astfel sume de bani. Totodată, liderii grupului infracțional ar fi organizat și dezvoltat o rețea de prostituție, determinând și înlesnind practicarea prostituției a aproximativ 30 de persoane, de la care ar fi perceput sume de bani, sub forma unor procente din câștigurile realizate, între 40% și 70%.
Totodată, membrii grupului infracțional organizat ar fi înființat societăți comerciale ce au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul sau închirierea de bunuri imobile, cu scopul de a desfășura o activitate aparent legală, în vederea disimulării veniturilor provenite din activitatea infracțională.
De asemenea, în cauză s-a reținut și faptul că, în perioada 2021 – 2023, parte dintre membrii grupului infracțional organizat ar fi vândut diverse cantități de droguri de mare risc consumatorilor în județele Gorj și Vâlcea.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 2.245 de euro, 3.361 de lei, 29 de terminale mobile, 25 de cartele SIM, 13 memory stik-uri, un hard disk, o tabletă și 3 laptopuri.
Totodată, au fost indisponibilizate două arme airsoft, 58 de bile metalice, droguri de risc și mare risc, precum și comprimate și fiole din categoria anabolizantelor, 4 grindere și un cântar de mare precizie. A fost instituită măsura sechestrului asigurător cu privire la zece autoturisme și un motociclu. La activități au participat și 2 polițiști din Irlanda.