GUVERNUL VA RENEGOCIA PNRR PENTRU A AMÂNA ÎNCHIDEREA MINELOR

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că Guvernul va renegocia capitolul de energie din PNRR, astfel încât să fie amânată închiderea minelor, în beneficiul cetăţenilor şi al economiei. Nicolae Ciucă a mai precizat că preţul gazului, în momentul de faţă, nu poate fi controlat decât prin ordonanţa de urgenţă elaborată înainte de 1 aprilie şi care are perioada de aplicare de un an.
Guvernul a elaborat Ordonanța de Urgență referitoare la închiderea tuturor termocentralelor pe cărbune până la 31 decembrie 2030, și a minelor și carierelor aferente. “Prin proiectul de act normativ se stabilește ca încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă, să se realizeze până la data de 31 decembrie 2030, prin retragerea din exploatare și închiderea definitivă și ireversibilă a capacității energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă, de 4.920 MW”, arată proiectul de OUG supus dezbaterii publice.

Tele3