Metrorex, utilizeaza energie electrică la prețul de 15.000 lei per MWh desi a vrut sa negocieze inclusiv cu CEO

Loading


“Clientul Metrorex a ajuns în portofoliul FUI Enel Energie în luna august, ca urmare a faptului că nu a încheiat un contract cu un furnizor de pe piața concurențială. Conform Ordinului 91/23 iunie 2022 al ANRE pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanță a energiei electrice, locurile de consum ale clienților pentru care nu este în vigoare un contract de furnizare a energiei electrice sunt preluate de către furnizorul de ultimă instanță, fără a fi necesară transmiterea unei solicitări în acest sens din partea clientului. În ceea ce privește prețul de contract, acesta este plafonat prin efectul legislației în vigoare pentru luna august la nivelul de 1.000 lei/MWh. În situația ipotetică în care nu ar fi existat legislația referitoare la plafonarea prețului, acesta ar fi fost stabilit în funcție de prețul de pe Piața pentru Ziua Următoare, conform reglementărilor în vigoare. Este important de precizat că un Furnizor de Ultimă Instanță nu poate cumpăra în avans energie pentru un client preluat în acest regim, neavând cum să anticipeze că va avea un astfel de client în portofoliu. De aceea, legislația în vigoare prevede ca energia aferentă să fie achiziționată de pe PZU și facturată astfel clienților preluați în regim de furnizare de ultimă instanță.”

De la 1 august 2022, furnizarea energiei electrice pentru Metrorex este asigurată de Enel Energie S.A. la un preț astronomic de 15.000 de lei per MWh, deși ar fi putut să achiziționeze, din timp, energie electrică la un preț mult mai mic.

Ultimul contract de furnizare a energiei electrice, atribuit prin licitație deschisă, a fost câștigat de Getica 95 COM SRL, o societate cu sediul în Râmnicu Sărat, județul Buzău. Înțelegerea a expirat pe 31 iunie 2021.

Cu o lună înainte, în mai 2021, Metrorex anulează licitația pentru noul contract din cauză că nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă.

La scurt timp compania ajunge la o înțelegere cu Hidrolectrica, companie de stat controlată de Ministerul Energiei, și cumpără timp de șapte luni curent electric la un preț de 352 de lei Mwh. Contractul este prelungit în octombrie 2021 cu încă trei luni, la un preț 509 lei Mwh. Este aceeași perioadă când conducerea Metrorex și cea a Ministerului Transporturilor se schimbă ca urmare a ruperii coaliției de guvernare PNL-USR.

Pe 22 decembrie 2021, compania initiațiază o negociere fără publicare de anunț, tot cu Hidroelectrica, însă de această data, compania de stat a refuzat să mai înainteze vreo ofertă.

În ianuarie 2022, contractul ajunge din nou la Getica 95 COM SRL, pentru un preț de 1.424 lei pe MWh. Firma din Râmnicu Sărat trebuie să furnizeze energie până la finalul lunii aprilie 2022. În tot acest timp, Metrorex anulează doua licitații, una pe 17 februarie și una pe 24 aprilie, din cauză că nu a fost depusă nicio ofertă.  

Asta în condițiile în care pe 6 aprilie contractul cu GETICA 95 COM SRL este prelungit până pe 31 iulie 2022, la un preț de 1.495 lei MWh.

Pe 5 iulie 2022, Metrorex solicită prin sistemul de achiziții publice achiziția în regim de urgență a cantității de energie electrică pentru următoarele trei luni, la un preț estimativ de 1.692 lei MWh.

Invitația de participare la negociere este transmisă către 19 furnizori de pe piață: Hidroelectrica S.A., Getica 95 COM SRL, CEZ Vanzare S.A., Timar energy  S.A., Electrica Furnizare S.A., Energy distribution Services SRL, ENEL Muntenia S.A, ENEL ENERGIE S.A., E.ON Energie Romania, Engie Romania S.A., Alro S.A, OMV Petrom S.A., MET Romania Energy Marketing SRL, Next Energy Partenes SRL, Renovation Trading S.R.L., EFT Furnizare SRL, Nova Power&Gas SRL, Electrificare CFR SRL și Complexul Energetic Oltenia S.A. Din nou, și această procedură este anulată.

Distribuie
Tele3