Industria hotelieră din România a crescut accelerat, anul trecut, astfel că gradul de ocupare a ajuns la 84% din nivelul de dinaintea pandemiei.
Bucureştiul şi alte oraşe mari din ţară au avut o performanţă mai bună în comparaţie cu media naţională, marile hoteluri din capitală înregistrând, în ultimele trei luni ale anului 2022, niveluri de ocupare mai mult sau mai puţin comparabile cu cele din 2019, în special datorită faptului că atât călătoriile de agrement, cât şi cele de business şi-au revenit semnificativ.
Hotelurile de 4 stele au rămas cel mai activ segment în 2022, cu un grad de ocupare de 68% spre finalul anului, faţă de aproximativ 72% în 2019, şi un tarif mediu de 80 euro/noapte, faţă de 87 euro/noapte cu puţin timp înainte de pandemie. Locaţiile centrale au avut performanţe şi mai bune, cu un grad de ocupare de 72% şi un tarif mediu care a depăşit 100 de euro/noapte, în ultimele luni ale anului 2022.