Comisia Europeană a decis, vineri, să deschidă o procedură de infringement trimiţând o scrisoare de punere în întârziere către România și alte 6 țări, pentru că nu au comunicat Executivului comunitar măsurile de transpunere completă a directivei privind cotele taxei pe valoarea adăugată. Statele membre UE trebuiau să comunice transpunerea completă a Directivei în legislaţia naţională până la 31 decembrie 2024. Directiva permite o utilizare mai amplă a taxelor reduse, inclusiv taxe zero pentru produsele esenţiale, cum sunt alimente, produsele farmaceutice sau cele folosite pentru uz medical.
Statele membre pot stabili plafoane diferite pentru sectoare economice diferite, pe baza unor criterii obiective. Totuşi, niciunul dintre aceste plafoane nu poate depăşi plafonul de 85.000 euro sau echivalentul în monedă naţională. România are acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde solicitărilor CE.