INSTANȚA OBLIGĂ LA ALEGERI ANTICIPATE

Loading

O hotărâre a Curții de Apel București obligă la organizarea de alegeri anticipate în trei localități din județul Gorj. Acțiunea a fost introdusă de Forţa Dreptei, care a câştigat procesul împotriva Guvernului Ciucă şi a obţinut în instanţă obligarea la organizarea alegerilor locale parţiale. În țară, sunt cel puţin 51 de localităţi în cazul cărora sunt îndeplinite condiţiile pentru organizarea alegerilor locale parţiale. În Gorj, ar trebui organizate alegeri parțiale în orașul Turceni și comunele Logrești și Vladimir.
“Obligă pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI la emiterea hotărârii de Guvern prin care să stabilească data organizării alegerilor parţiale locale şi să declanşeze procedura de organizare a acestor alegeri pentru funcţia de primar şi pentru consiliul local în toate circumscripţiile electorale care sunt evidenţiate în situaţia centralizată emisă de Autoritatea Electorală Permanentă, ca fiind circumscripţii electorale în care mandatul de primar a devenit vacant, respectiv consiliul local a fost dizolvat”, se arată în soluţia instanţei de fond a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit formaţiunii.
Decizia instanţei nu este, însă, definitivă. 

Distribuie
Tele3