LA 15 ANI, REȚINUT DUPĂ CE A ATACAT CU CUȚITUL

Un minor de 15 ani a ajuns în arestul poliției, după ce a atacat cu cuțitul alți tineri, într-o altercație, petrecută miercuri. Polițiștii din Târgu Cărbunești au fost sesizați printr-un apel la numărul de urgență, 112, despre faptul că patru persoane au fost implicate într-o agresiune, pe un drum sătesc din Turburea. Toți cei patru scandalagii, care s-au lovit reciproc, au ajuns la spital.
Cercetările în dosarul de agresiune sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești.

Tele3