LEGEA 197 SE POATE APLICA, DAR SE AȘTEAPTĂ MODIFICĂRI

Distribuie

Loading

Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a declarat, la Târgu Jiu, că Legea 197 poate fi aplicată, cu reducerea vârstei de pensionare de 13 ani, însă ea nu se aplică, deoarece se așteaptă modificări la Legea Pensiilor. Deși modificările nu sunt o certitudine, reprezentanții instituției țin pe loc aplicarea legii care ar scoate la pesnie câteva mii de angajai ai Complexului Oltenia, doar pentru un joc politic. Reprezentanții PNL, partid din care face parte și Daniel Baciu, au introdus un nou amendament în Parlament, despre care spun că ar da mai multe beneficii celor ce ies din câmpul muncii.
Baciu a declarat, la conferința de presă, de după întâlnirea cu administrația CEO și sindicaliști, legea actuală nu este pusă în aplicare, deoarece angajații caselor de pensii ar trebui să facă aceeași muncă, de două ori, dacă ar fi aprobat amendamentul aflat acum în circuit legislaviv, pentru modificarea Legii Pensiilor. Dosarele calculate la momentul de față ar putea fi recalculate, în cazul în care s-ar modifica legea, iar cei care se pensionează acum ar cere recalculări.
Președintele Casei Naționale de Pensii a refuzat să spună ce se va întâmpla dacă amendamentul nu va trece și legea rămâne așa cum este.
Minerii și energeticienii au plecat nemulțumiți de răspunsurile primite, fiind conștienți că un proiect nu se va concretiza înainte de vacanța parlamentară.

Subscribe
Notify of
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] LEGEA 197 SE POATE APLICA, DAR SE AȘTEAPTĂ MODIFICĂRI Read More » […]

Tele3
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
omo77omo77omo777omo777omo777omo777omo777omo777winrate777winrate777winrate777UnogoalSPBOSPBOatlasbet88atlasbet88atlasbet88macanasia88macanasia88macanasia88cuanwin138cuanwin138cuanwin138Judi Bolaslot88slot gacorslot danaslot demoslot pulsaslot maxwinrtp slot
Slot GacorSlot DanaSlot PulsaBandar TogelToto Togelslot88Slot DemoSlot Totortp slotJudi BolaSlot RecehSlot MaxwinSlot BonusRaja SlotSlot ZeusSlot HokiSlot Deposit 25kSlot Depo 10kSlot Depo 5kSlot Garansi Kekalahanspbounogoalnowgoalsbobet88Sv388Agen777Agen88Asia88bet88Slot77Slot4dslot303jackpot88Joker123Pay4dIDN PokerIDN SlotMPO SlotNexus SlotUG SlotInfini88Mahjong Ways Slotparlay bolaData SgpData MacauData HkData SydneyData JepangData ChinaData KambojaData TaipeiDominoqqPkv GamesBocoran Admin JarwoBocoran Admin RikiBocoran Admin BagusBocoran Admin DikaSlot Server LuarAkun Pro ThailandAkun Pro KambojaAkun Pro JepangAkun Pro RusiaAkun Pro MalaysiaAkun Pro TaiwanAkun Pro HongkongAkun Pro SingaporeAkun Pro MyanmarAkun Pro VietnamAkun Pro AmerikaSlot Server ThailandSlot Server KambojaSlot Server JepangSlot Server RusiaSlot Server MalaysiaSlot Server TaiwanSlot Server HongkongSlot Server SingaporeSlot Server MyanmarSlot Server Vietnam