
Viitoarea lege a pensiilor, votată luni seară de Camera Deputaților, îi lasă pe mineri și energeticieni fără o parte din drepturile obținute după ani de proteste. Din textul aprobat, lipsesc prevederile Legii 197, pe care parlamentarii de Gorj au promis că o vor include în noua lege. Singurul beneficiu a rămas reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani, însă pensiile vor fi mai mici, după noile prevederi. Asta deoarece au fost anulate condițiile speciale, de dinainte de 2001, care nu mai sunt recunoscute de viitoarea lege.
Câțiva sindicaliști de la Complexul Oltenia au fost prezenți la dezbaterile din comisii, unde amendamentele depuse pentru susținerea drepturilor minerilor și energeticienilor au fost respinse, pe rând.
Liderii acuză parlamentarii de Gorj că i-au abandonat, spre deosebire de parlamentarii din Hunedoara, care au fost alături de angajații Complexului Valea Jiului și i-au sprijinit să-și obțină drepturile.
Liderii de sindicat și deputatul Radu Miruță îi îndeamnă acum pe angajații CEO să se pensioneze înainte de intrarea în vigoare a legii pensiilor, anul viitor, pentru a beneficia de prevederile Legii 197, care este una mai favorabilă.