
Inspectorii OPC au descoperit numeroase nereguli, la agenți economici din centrul municipiului Târgu Jiu. De la produse expirate, la mizerie și igrasie, toate în locații selecte din municipiu. La structura de la Tg Jiu au fost trimiși comisari de la Dolj și Mehedinți, deoarece angajații de la Protecția Consumatorilor Gorj s-au îmbolnăvit subit, ori au intrat în concedii, odată cu venirea unui nou șef. Comisarii au constatat abateri privind condițiile de depozitare, produse cu data limita de consum depășită, insecte în blocul alimentar. În spațiile de cazare, echipele de control au găsit igrasie și insecte.
Felix Manta, detașat să conducă CJPC Gorj, a condus și comandamentul de iarnă, când au fost închise și sancționate numeroase restaurante și pensiuni la Rânca, Tg Jiu și în alte zone turistuce, unde au fost descoperite numeroase ilegalități și multă mizerie.