Ce fel de om trebuie să fii ca să îți lași mama în spital și să o uiți acolo? Să nu răspunzi la telefon. Să spui doar „nu mă interesează”. Să închizi ușa în fața celei care te-a crescut, hrănit și vegheat când aveai febră. În România anului 2025, acest coșmar nu mai e excepție – a devenit fenomen. Iar cel mai recent caz vine de la Iași, unde o femeie de 84 de ani a fost abandonată de propriii copii, în Spitalul „Sfântul Spiridon”.
Aurica Bunduc este numele ei. O femeie dintr-un sat din Iași, cu mâini muncite și 84 de ani în spate. A crescut 16 copii – nouă dintre ei sunt încă în viață. Dar acum, la bătrânețe, a rămas fără niciunul. A fost dusă la spital pentru o simplă stare de slăbiciune. Medicii au evaluat-o. Nu avea nimic grav. Dar nimeni nu a venit să o ia înapoi acasă.
O țară care își reneagă părinții
„Dacă aș putea găsi undeva un pat, numai să stau culcată. Și un pic de mâncare. Nu vreau nimic altceva”, spune cu voce tremurândă bătrâna. În ochii ei se adună nu doar lacrimi, ci și trădarea a zeci de ani de sacrificii.
Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași, a explicat: „Pacienta a fost evaluată, dar nu avea o patologie care să justifice internarea. Am sunat mai mulți copii. Niciunul nu a vrut să o ia acasă.”
Și nu e o excepție. Potrivit medicilor, la Spitalul „Sf. Spiridon” apare cel puțin un caz similar în fiecare săptămână. Bătrâni care sunt aduși de copii și lăsați acolo, ca niște bagaje incomode. Iar când sunt sunați pentru externare, răspunsul e sec: „Nu putem, nu vrem, nu avem cum”.
O țară care se rupe de rădăcini
Aurica Bunduc a fost dusă de Ambulanță în comuna unde locuiesc o parte dintre copiii săi. Spera, până în ultimul moment, că măcar unul dintre cei nouă îi va deschide ușa. N-a fost să fie.
„Ne-am rugat și de la primărie, și de la asistența socială. Nimeni n-a vrut să o primească. Este ceva dureros, omenește vorbind”, a declarat Liviu Rădeanu, ambulanțier.
Echipajul a făcut cale întoarsă, iar femeia a fost adusă înapoi la spital. Unde a fost internată provizoriu, din milă. Nu pentru că ar avea o boală, ci pentru că nu mai are unde să se ducă.
Asistența socială ridică din umeri
Cristina Ipate, asistent social în comuna respectivă, a explicat că familia a refuzat orice formă de ajutor. Motivele invocate? Nu se înțeleg cu mama, nu au condiții, nu pot. E greu de spus cât e adevăr și cât e nepăsare.
„Ce să mai fie în sufletul meu?! Nici eu nu mai știu… Am ajuns zile grele, să fiu pe drum, boschetară…” – sunt cuvintele femeii care a crescut 16 copii, dar a ajuns să ceară doar un pat și un colț de pâine.
Cifre reci, suferință caldă
Fenomenul abandonului parental în spitale e real și crește alarmant. Tot mai mulți bătrâni sunt tratați ca niște poveri, nu ca părinți. În multe cazuri, nu e vorba de lipsă de bani, ci de lipsă de suflet.
„În fiecare săptămână avem astfel de cazuri. Oameni în vârstă, perfect conștienți, fără boli grave, care nu mai au unde să meargă”, spune Diana Cimpoeșu.
Cine suntem dacă ne uităm părinții?
Aurica Bunduc nu e doar o bătrână din Iași. Este simbolul unei Românii care își pierde reperele. O țară în care bătrânețea nu mai înseamnă înțelepciune și recunoștință, ci abandon și singurătate.
Copiii pe care i-a crescut cu mâinile ei i-au întors spatele. Spitalul a devenit azil de urgență. Medicii și ambulanțierii devin asistenți sociali, iar statul ridică din umeri.
Ce fel de oameni am devenit, dacă nici măcar de mama noastră nu mai avem grijă? Asta e întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem toți. Pentru că fiecare Aurica Bunduc e și mama noastră, a tuturor.
citeste si: https://tele3.ro/pompierii-intervin-de-urgenta-batrana-de-91-de-ani-blocata-in-baie/