Femeia era cazată alături de alți refugiați. Poliţiştii din Vâlcea au ajuns de urgență la fața locului și au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum a murit femeia.Femeia în vârstă de 55-60 de ani a fost găsită spânzurată într-un hotel din Băile Olăneşti, acolo unde era cazată alături de alţi refugiaţi. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru aceasta și au declarat decesul.
„În cursul zilei de ieri, în jurul orei 21.00, polițiștii din Băile Olănești au fost sesizați despre faptul că, o femeie de cetățenie ucraineană, în vârstă de 55-60 de ani, ar fi fost găsită spânzurată, într-o unitate de cazare din localitatea Băile Olănești, județul Vâlcea.Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, polițiștii efectuând manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia.În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor în care a survenit decesul femeii”, transmite IPJ Vâlcea.