O tânără de 24 de ani a născut, luni, pe trotuarul din fața Spitalului din Urziceni

O tânără de 24 de ani a născut, luni, pe trotuarul din fața Spitalului din Urziceni, din județul Ialomița. O anchetă a fost declanșată la unitatea medicală, scrie Libertatea. Ea nu ar fi fost primită la camera de gardă, deși travaliul se declanșase cu 15 minute înainte. Din fericire, femeia a dat naștere unei fetițe sănătoase. UPDATE. Rafila a cerut demisia sau demiterea managerului spitalului

Cazul a fost semnalat de un ambulanțier, care a fost prezent la fața locului. Întinsă pe trotuar, în curtea spitalului Urziceni, femeia a dat naștere unei fetițe sănătoase.

„Săptămâna începe cu o nouă viață! În această dimineață în jurul orei 6.00, echipajul 97 al SAJ Ialomița, substația Urziceni a asistat la naștere o tânără de 24 de ani, mama celei de a treia fetițe perfect sănătoasă! Felicitări mamei, felicitări colegei mele, Gabriela Dobra pentru profesionalism și implicare!

PS. Aș atribui o mare bilă neagră spitalului municipal Urziceni pentru dezinteres total și nepăsare, pacienta prezentându-se cu aproximativ 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fiind refuzată, motivandu-se că vor chema ambulanța. Un caz cu happy-end dar nu toate se pot încheia așa”, a scris ambulanțierul pe Facebook care a atașat și o poză cu tânăra mămică și nou-născutul.

Imagini cu întreg incidentul au apărut pe rețelele de socializare, iar managerul unității a afirmat, pentru Libertatea, că femeia urma să fie transferată la Slobozia, spital aflat în același județ, la 60 de kilometri distanță, pentru că „nu avem gardă la ginecologie”.

„Pacienta a fost primită în spital, s-a apelat la ambulanță din spital, noi suntem spital municipal, nu avem linie de gardă de ginecologie, asistenta a înregistrat-o, a sunat la ambulanță și a insistat să vină o ambulanță de urgență, s-o trimită la Slobozia, cel mai apropiat spital.

I s-a spus să aștepte că vine ambulanța, iar asistenta tocmai urma să anunțe medicul. Nu ginecolog, ci chirurg. Spitalul nostru nu are linie de gardă de ginecologie. Pacienta a ieșit pe picioarele ei din CPU și între timp a venit ambulanța. Nu știu de ce nu au luat-o și pus-o în ambulanță… a instigat să se filmeze…”, a continuat aceasta”, a declarat Daniela Elena Ianuș, managerul spitalului pentru Libertatea.

Potrivit managerului, apelul la ambulanță a fost făcut de la camera de gardă a unității spitalicești.„Apelul la ambulanță a fost să se trimită o ambulanță de urgență, înseamnă că ei au întârziat 15 minute, fiind în curtea spitalului. Noi am inițiat o anchetă internă, am discutat cu asistenta care era în CPU, care a înregistrat-o pe tânără, să verificăm și înregistrările video”, a mai spus Ianuș.Dar femeia deja adusese pe lume copilul în momentul în care un echipaj specializat a ajuns la spital.„Ei (n.r. echipajul de ambulanță) s-au prezentat în patru minute de la apel, iar femeia deja născuse. Au ajutat-o, au urcat-o în ambulanță și au adus-o la Spitalul Slobozia”, a spus directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean.Mai mult, șeful Serviciului de Ambulanță Județean susține că ambulanțierii își fac treabă și în niciun caz nu au început să filmeze, iar personalul din spital trebuia să aibă grijă de femeie până la sosirea echipajului, care ar fi transportat-o la Slobozia, la 60 de kilometri distanță de Urziceni.Ministrul Rafila a anunțat că se fac verificări în acest caz, iar IPJ Ialomița s-a autosesizat în acest caz după apariția imaginilor pe Facebook. Ulterior, a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu.Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a catalogat drept „grav” cazul de la Urziceni și a cerut demisia sau demiterea managerului.„Cred că o demisie de onoare sau o demitere a managerului de către primarul din Urziceni este și morală, și potrivită. Avem aceste spitale ca să acordăm asistență medicală. Faptul că nașterea a decurs bine și mama și copilul sunt bine arată că nașterea se putea realiza în interiorul spitalului cu ajutorul personalului care era prezent acolo”, a spus ministrul.De partea cealaltă, conducerea spitalului spune că femeia și aparținătorii au părăsit Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) fără să aștepte venirea ambulanței care fusese chemată de o asistentă.

„Asistenta care era în triaj a văzut despre ce e vorba, a sunat la 112, a pierdut 5 minute să roage să vină ambulanța pentru că persoana e posibil să nască. Cât a durat să facă documentele, pacienta și aparținătorii au ieșit din CPU. Am văzut pe camere. Asistenta le-a spus că urmează să vină ambulanța, să vină în CPU. Asistenta le-a făcut semn să se întoarcă. A venit ambulanța, nu a intrat pe rampă. Au venit la poartă și au făcut filmările. Se poate vedea că ambulanța nu a trecut pe la poarta CPU”, a explicat conducerea spitalului, precizând că unitatea nu are linie de gardă pentru ginecologie, ci doar interne, pediatrie și chirurgie.

Tele3