
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, azi, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Ședința nu s-a încheiat fără evenimente. Senatoarea Diana Șoșoacă a izbucnit un scandal pe care l-a continuat și la declarații, determinându-l pe premier să plece. Parlamentarii au dezbătut în regim de urgență propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin care elimină pensiile speciale ale senatorilor și deputaților.
Deputații și senatorii au votat în ședința plenului reunit al Parlamentului proiectul de desființare a pensilor speciale pentru aleșii Legislatiului cu 382 voturi „pentru”. Au fost 3 voturi împotriva proiectului de lege și 3 abțineri.