Pericol de epidemie de rujeolă în România

Loading

România riscă o epidemie de rujeolă, avertizează medicii. În luna iulie, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Capitală au ajuns 25 de copii bolnavi, toți nevaccinați

Situație alarmantă în România! Numărul cazurilor copiiilor cu rujeolă a crescut semnificativ în ultimele luni iar experții se tem că ar putea apărea o epidemie, pe fondul scăderii vaccinării la 80%-85%.

Pericolul izbucnirii unei epidemii de rujeolă este accentuat de scăderea vaccinării la nivel național.

“Nivelul variază în funcție de zonele geografice ale țării. Acesta este motivul pentru care apar cazuri. Scăderea vaccinării e un lucru real și se încearcă să revenim la nivele optime de vaccinare încât să nu mai avem cazuri de rujeolă sau alte boli ale copilăriei periculoase, pentru care nu există mijloace terapeutice. Vaccinarea ține departe aceste boli”, a mai declarat medicul Simin Florescu.

Rujeola este o infecție virală acută, extrem de contagioasă, caracterizată prin febră, tuse, rinoree, conjunctivită, enantem (semnul Koplik) pe mucoasele bucale sau labială și o erupție cutanată maculopapulară generalizată. Rujeola (ca și varicela) este extrem de contagioasă și se răspândește în principal prin mici picături eliberate din nasul, gâtul și gura unei persoane aflate în stadiul prodromal sau eruptiv precoce al bolii sau prin nucleii de picături transmiși aerian. Răspândirea indirectă prin persoane neinfectate sau prin obiecte este rară. Perioada de contagiune a bolii începe cu 2-4 zile înaintea apariției erupției și durează până la 2-5 zile după debut. Virusul dispare din secrețiile nazale sau faringiene în momentul în care iritația începe să se reducă. Persoanele care prezintă descuamare ușoară după iritație nu mai sunt contagioase.

Tele3