Polițiștii din Penitenciarul Târgu Jiu, dar și colegii lor din țară, anunță că nu vor mai face ore suplimentare. În ajunul Crăciunului, angajații de la Târgu Jiu au protestat în fața unității. Sindicatele din penitenciare au anunțat, încă de duminică, un protest în faţa sediului guvernului, împotriva „tăierilor salariale”.
Azi, de la ora 12:30, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare au protestat în faţa Guvernului. Sindicaliștii spun că guvernul nu îngheaţă salariile angajaţilor din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, ci taie salariile acestei categorii.
Sindicaliştii din penitenciare atrag atenţia că, din cauza tăierilor salariale, în anul 2025, „în sistemul penitenciar se prefigurează o nouă criză a resursei umane, pe fondul unei situaţii deja alarmante din perspectiva lipsei de personal”.
Sindicatele mai arată că, din cauza deficitului acut de personal, de peste 30%, neplata muncii suplimentare şi a muncii în zile de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, va pune pe butuci structurile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, deoarece niciun angajat din instituţiile de forţă nu va mai dori să muncească gratis.
Protestatarii acuză că există ore suplimentare neplătite de doi ani, în sistemul penitenciar.