Polițiștii locali îi vor putea amenda pe cei care conduc trotinete electrice. Lege adoptată de Parlament

Distribuie

Loading

Polițiștii locali îi vor putea amenda pe cei care conduc trotinete electrice. Un proiect de lege ce prevede modificarea legislației privind competențele Poliției Locale, în acest sens, a fost adoptată de Parlament.

Până acum, polițiștii locali aveau competențe de sancționare în trafic a pietonilor, bicicliștilor, conducătorilor de mopede sau ai vehiculelor cu tracțiune animală. De asemenea, mai pot sancționa șoferii de autovehicule, în anumite situații (oprire/staționare neregulamentară, de exemplu).

Numărul accidentelor provocate sau în care au fost implicați cei care conduc trotinete electrice a crescut în ultima perioadă.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu majoritate de voturi

Ce a fost modificat în lege

Actul normativ prevede modificarea art. 7 alin. 1 lit j) din Legea poliției locale nr 155/2010, astfel:

”j) (poliția locală – n.r.) constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, bicicliști, conducători de mopede, trotinete electrice și vehicule cu tracțiune animală;

De ce a fost propusă schimbarea legii

Inițiatorii atenționează asupra pericolului la care sunt expuși în special pietonii, dar și ceilalți paprticipanți la trafic, precum și asupra numărului mare de accidente rutiere produse din cauza utilizării trotinetelor electrice, prin nerespectarea legislației.

Prin urmare, s-a propus acordarea poliției locale a atribuțiilor de constatare și aplicare a sancțiunilor contravenționale în domeniul trotinetelor.

Trotineta electrică este definită astfel:

  • ”vehicul cu 2 sau 3 roți, utilizat pentru transportul unei singure persoane
  • care nu este prevăzut cu loc șezând sau care este echipat cu loc șezând pentru conducător
  • al cărui punct de ședere de referință se află la o înălțime mai mică sau egală cu 540 mm în cazul celor cu 2 roți, respectiv la o înălțime mai mică sau egală cu 400 mm în cazul celor cu 3 roți
  • a cărui viteză prin construcție este mai mare de 6 km/h dar nu depășește 25 km/h
  • care este echipat cu motor electric”

Prevederi anterioare din Codul Rutier

Inițiatorii amintesc și de modificarea Codului Rutier prin OG 1/2022 ce prevede reguli pentru utilizatorii de trotinete electrice.

Art 101 (1): Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:

  • conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcționare pe timp de noapte ori fără îndeplinirea condițiilor tehnice minime stabilite prin regulament
  • conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe autostradă
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicției de trecere la culoarea roșie a semaforului, a semnalelor agentului de cale ferată, la trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător ori
  • nerespectarea semnalelor,  indicațiilor ori dispozițiilor polițistului rutier
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicției privind circulația sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora
  • nerespectarea interdicției privind interacțiunea motrică directă cu un alt vehicul aflat în mers ori cu persoane aflate în acesta
  • nerespectarea interdicției privind circulația în interiorul sau în afara localităților fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, stabilite prin regulament
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a obligației de a circula cu viteză redusă/ nerespectarea obligației de a se asigura că nu se apropie un vehicul feroviar sau a obligației de a opri la trecerea la nivel cu calea ferată, stabilite prin regulament
Subscribe
Notify of
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Inline Feedbacks
View all comments
trackback

[…] Polițiștii locali îi vor putea amenda pe cei care conduc trotinete electrice. Lege… […]

Tele3
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x