
Primarii din județul Gorj au fost puși să-și prezinte rapoartele de activitate pe anul anterior și să le înainteze Prefecturii. Aceeași “temă” au primit-o și viceprimarii și consilierii locali. Aleșii au avut ca termen de înaintare a rapoartelor, data de vineri, 12 august. Totul a pornit de la o curiozitate a unui parlamentar USR, de Dâmbovița. Daniel Blaga a cerut Ministerului Administrației și Internelor să-i comunice câți dintre aleșii din țară au depus rapoartele pe anul anterior.
Reprezentanții MAI au solicitat informații prefecturilor din țară, care au trimis mai departe solicitarea, primăriilor. Edilii s-au conformat și au trimis rapoartele de activitate, către Prefectura Gorj.
În județul Gorj, sunt 71 de primării, iar numărul consilierilor diferă, în funcție de mărimea localității.