PSD, ACUZAT CĂ VREA SĂ PUNĂ UN ADMINISTRATOR, ILEGAL

A fost scandal, azi, în ședința Consiliului Județean Gorj, după ce pesediștii au încercat să pună un fost primar, membru în consiliul de administrație al Parcului Industrial Sadu. Aleșii s-au trezit cu un proiect, chiar în timpul ședinței, prin care trebuia să-l voteze pe Ion Gruescu, fostul edil din Negomir, administrator provizoriu. Consilierii din opoziție s-au revoltat și au acuzat reprezentanții PSD că încearcă să-i “fenteze”.
Reprezentantii PSD s-au încurcat în argumente și, până la urmă, au retras punctul din dezbatere, pe care l-au pus, strategic, la “diverse”.
Reprezentanții Direcției Juridice, din cadrul Consiliului Județean, spun că procedura va fi reluată, la următoarea ședință, deoarece pentru validarea administratorului este nevoie de însușirea propunerii, de către consilierii județeni.
Consilierul PMP, Ion Rușeț, acuză liderii PSD că au încălcat legea de selectare a structurii de conducere a societății.
Parcul Industrial Sadu este în plin proces de extindere, în comuna Bălești.

Tele3